Descriere CROAZIERA NORVEGIA 2010 - BERGEN - KIRKENES
Plecari:
Croaziera pe fiordurile Norvegiei pana la CAPUL NORD
Bergen – Kirkenes (12 zile / 11 nopti)
|
2010
|
D2
|
A2
|
I2
|
J2
|
L2
|
N2
|
P2
|
U2
|
|
Octombrie: 5, 16, 17, 19, 21, 24, 26, 27, 30
|
755
|
1,127
|
1,079
|
1,199
|
1,199
|
1,215
|
1,272
|
1,360
|
|
Noiembrie: 6, 13, 15, 17, 18, 21, 23, 26, 28, 29
Decembrie: 4, 5, 7, 9, 10, 13, 15, 20, 25, 30
|
682
|
1,006
|
974
|
1,095
|
1,095
|
1,135
|
1,183
|
1,256
|
- Tarifele sunt exprimate in euro de persoana in cabina dubla, in functie de perioada de calatorie si tipul de cabina ales si sunt valabile numai pentru croaziere incepand pe datele selectate
- Copii cu varste intre 3 si 14 ani au reducere 25 % (impartind cabina cu parintii)
- Nu se aplica supliment de single pe datele selectate
Descoperiti toate frumusetile Norvegiei intr-o fascinanta croaziera la Capul Nord!
Navele Hurtigruten navigheaza de-a lungul coastei norvegiene de mai bine de un secol (inca din 1834), cu plecari zilnice din toate cele 34 de porturi dintre Bergen si Kirkenes. De-a lungul timpului, Hurtigruten a fost singurul mijloc de comunicatie intre sudul si nordul Norvegiei, transportand marfa, scrisori si pasageri in cele mai izolate asezari de pe tarmurile Norvegiei, inaccesibile altor nave comerciale. Astazi, cu Hurtigruten se fac croaziere de neuitat de-a lungul spectaculoaselor tarmuri norvegiene, pe fascinantele fiorduri si pana la Capul Nord, admirand succesiunea peisajelor inedite si descoperind istoria si cultura bogata a acestor locuri. Sub ”soarele de la miezul noptii” sau in perioada fascinantelor aurore boreale, aceasta croaziera catre tinuturile de la Cercul Polar Arctic va fi mereu o adevarata incantare a tuturor simturilor. Veti vedea cele mai frumoase si mai interesante locuri din Norvegia, veti respira aerul proaspat al fiordurilor incredibile presarate cu asezari pitoresti si odata ajunsi la Capul Nord veti avea sentimentul unei nemarginirii coplesitoare. Toate acestea, intr-o croaziera de lux, incredibil de frumoasa, in care veti experimenta adevaratul spirit norvegian
Ziua 1: Bergen
Sosire la Bergen si transfer la terminalul Hurtigruten pentru a lasa bagajele. (Optional, puteti rezerva una sau doua nopti in Bergen inainte de inceperea croazierei pentru a vizita acest oras deosebit de pitoresc si incarcat de istorie, denumit si "Poarta catre fiorduri").
Pana la ora de plecare a vasului, merita sa vizitati centrul orasului cu faimoasa Piata de Peste si Flori, Cheiul Bryggen cu vechile case din perioada Ligii Hanseatice (inclus in patrimoniul UNESCO), biserica Sf. Maria, Turnul Rosenkrantz si castelul medieval Hakonshallen. Iar apoi, pentru o splendida priveliste asupra orasului si a fiordului, luati funicularul pana in varful Muntelui Floyen (in aproape 5 minute veti urca 320 m).
Seara la orele 20:00 (sau 22:00 iarna) porniti din portul Bergen in croaziera viselor. Odata ajunsi la bordul vasului, relaxati-va si bucurati-va de atmosfera boema in timp ce vasul inainteaza incet prin peisaje incantatoare, faceti cunostinta cu oameni din toata lumea iar la cina, gustati din delicioasele specialitati ale bucatarie norvegiene dar si internationale. Ziua 2: Maloy-Torvik-Alesund-Molde-Kristiansund
Dimineata, sositi in Alesund, fermecatorul oras reconstruit in intregime in stil Art Nouveau dupa incendiul devastator din 1904. De aici, in perioada 15 Aprilie - 14 Septembrie, vasul navigheaza pe magnificul fiord Geiranger, inclus in patrimoniul UNESCO pentru peisajele sale impresionante. Veti putea admira frumoasele cascade inspumate Brudesloret (Valul Miresei), Friaren (Petitorul), si De Syv Sostre (Cele Sapte Susori) si muntii maiestuosi care se oglindesc in apa cristalina a fiordului. In restul anului, cand vasul nu poate patrunde pe fiord, se viziteaza orasul Alesund. Seara va va gasi inaintand spre pitorescul orasel Molde, inconjurat de peisajele incantatoare ale Alpilor Romsdal ce l-au fascinat si pe Henrik Ibsen, care adesea venea aici in vacanta. In continuare, vasul navigheaza usor printre insulitele Hustadvika si mai departe catre pitorescul port Kristiansund.
Ziua 3: Trondheim – Rorvik
Dimineata veti sosi la Trondheim, prima capitala a Norvegiei, un oras cu o istorie bogata, unde veti putea vizita cele mai atractive obiective: Catedrala in stil gotic Nidaros, unde in trecut regii Norvegiei isi primeau binecuvantarea, Resedinta Arhiepiscopului si Muzeul Muzicii (Ringve). Explorati stradutele mici dar cochete si traversati cel mai vechi pod al orasului de unde veti observa vechile cladiri de lemn ce au fost restaurate, apoi savurati o cafea delicioasa in port, inainte de a va reimbarca.
Ziua 4: Ornes - Bodo - Stamsund – Svolvaer
In aceasta zi, veti traversa Cercul Polar Arctic si veti inainta printr-un peisaj spectaculos, cu insulite si stanci de forme uimitoare, ale caror origini sunt subiectul legendelor. De la Bodo, veti naviga catre magnificele insule Lofoten si spectaculosul fiord Trollfjord.
Ziua 5: Harstad - Finnsness – Tromso – Skjervoy
Este o zi cu peisaje incantatoare; inainte de micul dejun veti putea zari de pe punte biserica medievala Trondeness de langa Harstad, apoi veti naviga de-a lungul fiordului Vagsfjord, pe langa pitoreasca insula Senja cu muntii sai maiestuosi acoperiti de paduri de brad si presarati cu pitoresti ferme de munte.
Sositi apoi la Tromso, denumit si "Parisul Nordului", oras in care, in secolul al XIX-lea, navele rusesti, britanice, olandeze si germane ancorau aici inainte de a porni in expeditie, la vanatoare de balene, morse sau foci. In Tromso va vor incanta cafenelele si magazinele moderne si veti fi impresionati de vitraliile Catedralei Arctice, Muzeul Polar, Muzeul Tromso, Muzeul de Arta al Norvegiei Nordice.
Ziua 6: Oskfjord - Hammerfest - Honningsvag – Bervelag
Atractiile acestei zile sunt cel mai nordic oras mare din lume - Hammerfest, Capul Nord (aflat la 710 latitudine nordica), Honningsvag - "capitala Capului Nord", Muntii Finnkjerka, coloniile de pasari si populatia Sami. Aceasta zona denumita Finnmark este tinutul fascinant al populatiei Sami, acolo unde civilizatiiile rusa si finlandeza se intrepatrund, dar este si taramul celui mai nordic punct al continentului european si locul unde in timpul verii puteti vedea turmele de reni plimbandu-se nestingherite si taberele Sami.
Platoul Capului Nord se ridica aproape vertical, pana la 307 m altitudine, deasupra apelor reci ale Oceanului Arctic. Capul Nord (71010'21'' N, 25o47'40'' E) se afla in Insula Mageroya din nordul Norvegiei, la o distanta de 2102.3 km de Polul Nord. A fost denumit “Capul Nord” de catre exploratorul englez Richard Chancellor, in anul 1553. Dintre exploratorii faimosi ai acestor locuri fac parte si Regele Oscar II al Suediei si Norvegiei in anul 1873 si regele Thailandei, Chulalongkorn, in anul 1907. De la Capul Nord porneste o ruta speciala pentru biciclete - EuroVelo (EV 1), care ajunge pana la Sagres in Portugalia (8196 km lungime). Accesul la Capul Nord se face numai prinNordkapphallen, un centru comercial care adaposteste numeroase exponate legate de istoria Capului Nord
Ziua 7: Kirkenes - Vardo - Batsfjord - Berlevag
Pe masura ce inaintati, peisajele devin din ce in ce mai dramatice. In timpul diminetii, sositi la Kirkenes, aflat la doar cativa km de granita cu Rusia si de comunitatea Sami din nordul Finlandei, acestea fiind doar cateva dintre atractiile zonei. Cat timp vasul este ancorat in port, aveti la dispozitie timp liber pentru excursii optionale: safari cu diverse tipuri de barci (vara) sau cu snowmobile (iarna), excursie la granita cu Rusia, etc.
In cursul dupa-amiezii, incepe croaziera spre sud, inapoi la Bergen. Veti avea avantajul de a vizita pe timp se zi locurile prin care ati trecut noaptea in prima parte a croazierei.
Veti traversa Varangerfjord, singurul fiord cu deschidere estica din Norvegia, renumit pentru diversitatea si bogatia faunei si a pasarilor in special, si veti saluta cel mai estic oras norvegian - Vardo. Apoi, veti putea admira Peninsula Varanger, unde sapaturile arheologice au pus in evidenta urmele unei comunitati ce dateaza din mileniul 9 i.Hr. Spre seara, veti sosi la Bastfjord, asezare ce dateaza din Epoca de Piatra. Pe fundal, puteti admira Muntii Tanahorn, un loc sacru al populatiei Sami.
Ziua 8: Honningsvag - Havoysund - Hammerfest - Oksfjord - Skjervoy - Tromso
Treceti prin Honningsvag si Havoysund in timpul diminetii, dupa care, vasul va opri pentru o ora si jumatare in Hammerfest, cel mai nordic oras din lume. In ciuda asezarii sale indepartate, Hemmerfest a fost primul oras norvegian cu iluminare stradala, avand propria sa centrala electrica.
Veti vedea ghetarul de pe Oksfjord, care se continua in mare iar spre seara, veti acosta la Tromso, unde veti putea participa la concertul din Catedrala Arctica sau va puteti face o idee despre viata de noapte a orasului.
Ziua 9: Harstad - Risoyhamn - Sortland - Stokmarknes - Svolvaer - Stamsund
In cursul acestei zile veti strabate unul dintre cele mai spectaculoase arhipelaguri din lume - Insulele Lofoten si Vesteralen fiind considerate de multi drep cele mai frumoase locuri de pe coasta vestica a Norvegiei. Aici puteti face o excursie optionala intre Harstad si Sortland, pentru a admira mai indeaproape peisajele mirifice. Inaintati apoi pe dramaticul Trollfjord ale carui peisaje va vor tine cu sufletul la gura.
Ziua 10: Ornes - Nesna - Sandnessjoen - Bronnoysund – Rorvik
Inaintati prin apele cristaline bogate in cod de la Cercul Polar, alunecati pe langa idilica insula Sandnessjoen, admirati privelistea oferita impresionantele creste muntoase - Seven Sisters (Muntii Sapte Surori) si aflati legenda care invaluie aceste locuri iar spre seara sositi la Rorvik.
Ziua 11: Trondheim - Kristiansund – Molde
Dimineata devreme sositi la Trondheim, unde veti avea timp pentru a vizita cea mai mare catedrala medievala a Norvegiei - Nidaros si resedinta Arhiepiscopului sau Muzeul Muzicii. Continuati apoi pe incantatorul Trondheimsfjord, pe langa Insula Hitra (denumita si Insula Caprioarelor) iar catre miezul noptii veti ajunge la Alesund, unde veti putea admira orasul stralucind feeric in noapte.
Ziua 12: Torvik - Maloy - Floro - Bergen
In timpul noptii si dimineata veti naviga intre Torvik, Maloy, Floro si prin arhipelagul de la nord de Bergen. Dupa pranz, sositi din nou la Bergen, punctul terminus al acestei croaziere, unde veti debarca cu amintiri incredibile, cu vaste cunostinte despre natura si cultura norvegiana si cu dorinta de a reveni pe meleagurile fascinante ale Norvegiei.
“På gjensyn!” (Pe curand!)
Servicii CROAZIERA NORVEGIA 2010 - BERGEN - KIRKENES
Servicii incluse:
- cazare 11 nopti in tipul de cabina ales;
- pensiune completa: mic dejun si pranz buffet scandinav si cina cu 3 feluri de mancare.
Nu sunt incluse:
- Bilete avion Bucuresti – Bergen – Bucuresti, se rezerva in momentul inscrierii.
- Excursiile optionale.
Optional:
- 1-2 nopti cazare in Bergen
Tarife CROAZIERA NORVEGIA 2010 - BERGEN - KIRKENES
682 eURO/PERSOANA IN CABINA DUBLA/SEJUR
Observatii CROAZIERA NORVEGIA 2010 - BERGEN - KIRKENES
Note:
- Cabinele D, A, I, J sunt cabine twin, interioare cu dimensiuni intre 7 si 13 m2, dus propriu.
- Cabinele L, N, P, U sunt tot cabine twin exterioare (au hublou), cu dimensiuni intre 8 si 13 m2, dus propriu si sunt situate pe puntile superioare (4 – 7).
- Exista si miniapartamente (tip QJ si Q) si apartamente (M, MG, MX – unele cu balcon propriu) insa pentru acestea nu este valabila oferta.
- Pentru aceasta oferta plata trebuie facuta in momentul rezervarii iar rezervarile nu pot fi anulte sau modificate.
Deschide PDF detalii: Croaziera Norvegia 2010.pdf
|