O comoară imensă a geniului bulgăresc în domeniul arhitecturii şi construcţiilor şi a culturii Renaşterii Naţionale se află pe o mică fâşie de pământ - Arbanassi. Ridicat ca o scenă deasupra oraşului Veliko Tarnovo, acest sat păstrează memoria evenimentelor de cotitură ale istoriei şi a activităţii publice energice de-a lungul epocilor. Istoricii, arheologii şi etnografii au căutat să explice diverse evenimente legate de dezvoltarea satului, de etnia primilor fondatori şi de factorii care au contribuit la naşterea unor capodopere ale spiritului şi culturii creştine. Arbanassi a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Decorul natural din Arbanassi, aerul curat şi climatul sănătos influenţat de transferul curenţilor dinspre Marea Egee a făcut din acest loc alegerea perfectă de recreere pentru vizitatorii şi turiştii locali şi străini.
În jurnalul său de călătorie din 1859, exploratorul А. P. Granitski scria: “Înspre est, la o jumătate de oră de Tarnovo, se află satul Arbanassi (Zagorie)… unde au trăit în vechime boierii bulgari…”
Primele atestări despre sat se găsesc în decretul regal dat de sultanul Suleiman în 1538. Arbanassi, la fel ca Lyaskovets, Gorna Oriahovitsa şi Dolna Oriahovitsa, a fost oferit drept cadou lui Rustem Pasha, ginerele sultanului. Sursele istorice, de exemplu manuscrisul lui Osman Zade Yugaib Ahmed Efendi din 1759, pretinde că ginerele sultanului, Rustem Pasha, era un descendent slav.
Istoria satului Arbanassi prezintă mai multe variante. Multe din ipotezele legate de denumirea şi originea acestui centru spiritual şi cultural sunt încă investigate. O parte din istorici afirmă că numele Arbanassi a fost dat de fondatorii care au venit pe aceste meleaguri după victoria importantă a ţarului Ivan Asan II obţinută lângă Klokotnitsa pe 9 martie 1230. Coloana de piatră ridicată în incinta Bisericii celor 40 de martiri sfinţi pentru comemorarea marii victorii are o inscripţie conform căreia „ţarul bulgar a capturat pământul Arbanassi”. Este logic să se presupună că boierii (aristocraţii) bulgari şi ţăranii aserviţi acestora s-au mutat înspre vest, mai aproape de capitală. Având în vedere că veneau din munţii Arbanassi, e normal să denumească satul Arbanassi.
Înregistrări mult mai precise legate de istoria satului au fost descoperite în diverse documente, adnotări de margine din manuscrise şi cronici din cinci biserici şi două mănăstiri din satul Arbanassi a atins perioada maximă de înflorire în secolele 17-18 când a devenit un centru activ al comercianţilor şi breslelor de meşteşugari. Întreprinzătorii din Arbanassi s-au specializat în negoţul cu vite şi creşterea animalelor. Pe pajiştile hrănitoare din Arbanassi au fost crescute mii de vite. Pielea, blana, carnea şi seul au fost folosite ca materii prime pentru croitorie, fabricarea lumânărilor, a încălţămintei şi a săpunului. Din carne au luat naştere vestita cane afumată, limbile uscate şi cârnaţii plaţi de Arbanassi.
La începutul primăverii, comercianţii traversau drumurile Imperiului Otoman în convoaie de 40-50 cai încărcaţi cu bunuri. Ei făceau afaceri şi în Italia, Ungaria, Valahia, Moldova, Polonia, Rusia şi în toate teritoriile balcanice care făceau parte din Imperiul Otoman. Unii din ei au ajuns şi în Bagdad, Persia şi India, de unde aduceau mătase, catifea, mirodenii – bunuri care se vindeau ca pâinea caldă în magazinele lor.
O comoară imensă a geniului bulgăresc în domeniul arhitecturii şi construcţiilor şi a culturii Renaşterii Naţionale se află pe o mică fâşie de pământ - Arbanassi. Ridicat ca o scenă deasupra oraşului Veliko Tarnovo, acest sat păstrează memoria evenimentelor de cotitură ale istoriei şi a activităţii publice energice de-a lungul epocilor. Istoricii, arheologii şi etnografii au căutat să explice diverse evenimente legate de dezvoltarea satului, de etnia primilor fondatori şi de factorii care au contribuit la naşterea unor capodopere ale spiritului şi culturii creştine. Arbanassi a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Decorul natural din Arbanassi, aerul curat şi climatul sănătos influenţat de transferul curenţilor dinspre Marea Egee a făcut din acest loc alegerea perfectă de recreere pentru vizitatorii şi turiştii locali şi străini.
În jurnalul său de călătorie din 1859, exploratorul А. P. Granitski scria: “Înspre est, la o jumătate de oră de Tarnovo, se află satul Arbanassi (Zagorie)… unde au trăit în vechime boierii bulgari…”
Primele atestări despre sat se găsesc în decretul regal dat de sultanul Suleiman în 1538. Arbanassi, la fel ca Lyaskovets, Gorna Oriahovitsa şi Dolna Oriahovitsa, a fost oferit drept cadou lui Rustem Pasha, ginerele sultanului. Sursele istorice, de exemplu manuscrisul lui Osman Zade Yugaib Ahmed Efendi din 1759, pretinde că ginerele sultanului, Rustem Pasha, era un descendent slav.
Istoria satului Arbanassi prezintă mai multe variante. Multe din ipotezele legate de denumirea şi originea acestui centru spiritual şi cultural sunt încă investigate. O parte din istorici afirmă că numele Arbanassi a fost dat de fondatorii care au venit pe aceste meleaguri după victoria importantă a ţarului Ivan Asan II obţinută lângă Klokotnitsa pe 9 martie 1230. Coloana de piatră ridicată în incinta Bisericii celor 40 de martiri sfinţi pentru comemorarea marii victorii are o inscripţie conform căreia „ţarul bulgar a capturat pământul Arbanassi”. Este logic să se presupună că boierii (aristocraţii) bulgari şi ţăranii aserviţi acestora s-au mutat înspre vest, mai aproape de capitală. Având în vedere că veneau din munţii Arbanassi, e normal să denumească satul Arbanassi.
Înregistrări mult mai precise legate de istoria satului au fost descoperite în diverse documente, adnotări de margine din manuscrise şi cronici din cinci biserici şi două mănăstiri din satul Arbanassi a atins perioada maximă de înflorire în secolele 17-18 când a devenit un centru activ al comercianţilor şi breslelor de meşteşugari. Întreprinzătorii din Arbanassi s-au specializat în negoţul cu vite şi creşterea animalelor. Pe pajiştile hrănitoare din Arbanassi au fost crescute mii de vite. Pielea, blana, carnea şi seul au fost folosite ca materii prime pentru croitorie, fabricarea lumânărilor, a încălţămintei şi a săpunului. Din carne au luat naştere vestita cane afumată, limbile uscate şi cârnaţii plaţi de Arbanassi.
La începutul primăverii, comercianţii traversau drumurile Imperiului Otoman în convoaie de 40-50 cai încărcaţi cu bunuri. Ei făceau afaceri şi în Italia, Ungaria, Valahia, Moldova, Polonia, Rusia şi în toate teritoriile balcanice care făceau parte din Imperiul Otoman. Unii din ei au ajuns şi în Bagdad, Persia şi India, de unde aduceau mătase, catifea, mirodenii – bunuri care se vindeau ca pâinea caldă în magazinele lor.
